Tudor și ghetuța fugară

Paginile 5–6

Ana se așază pe covor, cu ghetuța strânsă la piept, și plânge cu sughițuri. „Moșul nu-mi aduce nimic, am doar una!”, suspină Ana. Tudor simte un nod în gât, pentru că nu suportă s-o vadă pe surioara lui plângând. Se uită la ghetele lui, lustruite atât de frumos, apoi se lasă în genunchi lângă ea. „Uite, ia una de-a mea, ca fiecare să aibă câte una”, îi propune Tudor. Ana își vâră piciorul în gheata lui, cu ciorap cu tot, iar gheata îi vine până la genunchi. „E o barcă!”, chicotește Ana printre lacrimi și îi întinde o felie de măr, ca mulțumire. Tudor ronțăie mărul și sare în picioare: e timpul să găsească ghetuța pierdută!

Paginile 7–8

Tudor scoate lanterna din sertar și se trântește pe burtă, lângă canapea. Raza de lumină alunecă printre scame și găsește tot felul de comori. „Un nasture, o bomboană lipicioasă și ochelarii Bunicii!”, strigă Tudor. Ana se bagă și ea dedesubt, iar fundul ei rămâne afară, ca un dovleac. „Eu caut cu nasul, ca Ciupi!”, anunță Ana și adulmecă zgomotos. Bunica Lina apare în ușă și se apleacă după ochelari. „I-am căutat toată săptămâna”, se minunează Bunica și și-i pune pe nas. Dar ghetuța Anei nu e sub canapea. Și, de fapt, unde doarme Ciupi în seara asta?

Paginile 9–10

În hol, Tudor se cațără pe taburet și luminează raftul cu căciuli. Fulare, mănuși desperecheate, o umbrelă, dar nicio ghetuță. Jos, Ana tropăie încolo și-ncoace cu gheata cea mare a fratelui ei în picior. Cloanc, cloanc, cloanc! „Sunt Moș Nicolae cu cizme de uriaș!”, strigă Ana și se împiedică într-un fular. „Moșul nu cade în fund”, râde Tudor și sare de pe taburet s-o ridice. Atunci ceasul din hol bate de nouă ori, rar și greu. Lui Tudor i se usucă gura, fiindcă la ora asta copiii ar trebui să fie deja în pat. Mai are puțin timp. Și coșulețul lui Ciupi, de lângă calorifer, e gol!

Paginile 11–12

Tudor răstoarnă coșulețul, iar din pătură cade doar un șoricel de pluș, cu urechile roase. „Ciupi a dispărut și el!”, se sperie Ana. „Poate au plecat amândoi la plimbare, ghetuța și Ciupi”, glumește Tudor, deși nu-i vine deloc să râdă. Ana face mâinile pâlnie și strigă prin toată casa: „Pis-pis-pis! Ciupiii!” Nimic. Niciun clopoțel, niciun miau. Tudor se gândește la ghetele care ar trebui să fie de mult la fereastră și strânge din dinți, ca să nu se dea bătut. Se întinde pe gresie cu lanterna, hotărât să mai caute o dată. Și atunci raza cade pe ceva negru.

Paginile 13–14

Pe gresie se vede un șir de pete negre, rotunde, cât niște nasturi. „Urme de lăbuțe!”, șoptește Tudor, cu inima bubuind. „Ciupi s-a jucat cu crema de ghete!”, râde Ana și pune degetul pe o urmă, apoi și-l șterge de pulover. Tudor înțelege dintr-odată: pisicuța a călcat prin cutia lui de cremă, apoi a șterpelit ghetuța care mirosea a lustru. Urmele duc până la ușa cămării, în capătul holului, unde e întuneric beznă. Tudor ia lanterna într-o mână și pe Ana de mânuță cu cealaltă. „Mergem pe urme, ca detectivii”, hotărăște Tudor. Ușa cămării e întredeschisă, iar dinăuntru se aude un foșnet.

Paginile 15–16

În cămară miroase a gutui și a gem de prune. Raza lanternei sare peste borcane cu murături, peste saci cu cartofi și peste o oală cu capac. Urmele se opresc lângă raftul cel mai de jos, apoi nu se mai văd. „Unde s-a dus?”, întreabă Ana în șoaptă. Tudor se apleacă să vadă mai bine, dar lanterna clipește o dată, de două ori și se stinge. Pac! Întuneric. „Tudor, nu mai văd nimic!”, scâncește Ana și i se agață de hanorac. Lui Tudor îi tremură genunchii, fiindcă bateriile s-au terminat chiar acum, când erau atât de aproape. Din colțul întunecat se aude un fâșâit.

Paginile 17–18

Tudor se lasă jos, pe un sac de cartofi, și îi vine să plângă. „Gata, nu mai găsim nimic”, mormăie Tudor, cu bărbia în piept. „Poate Moșul vine oricum, și la ghete desperecheate”, oftează Tudor. Ana pipăie prin întuneric, găsește lanterna și o lovește cu palma, poc-poc, exact cum face Bunica Lina cu radioul vechi din bucătărie. Lumina se aprinde! „Am reparat-o!”, chiuie Ana, mândră nevoie mare. Tudor sare în picioare și îndreaptă raza sub raftul cel mai de jos. Acolo, între perete și un borcan uriaș, strălucesc doi ochi verzi. Și lângă ei, ceva roz...

Paginile 19–20

Ciupi stă ghemuit chiar în ghetuța Anei, cu capul și o lăbuță pătată de cremă afară. Tudor își întinde brațul sub raft până la umăr, dar nu ajunge nici pe departe. Ciupi toarce, mrrr, și se afundă mai bine în blănița ghetuței. Atunci lui Tudor îi vine o idee. Aleargă în camera lui și se întoarce cu cutia cu piese de construcție. Le îmbină repede, una după alta, până iese un băț lung și drept, cu un cârlig în vârf. „Îi mai trebuie ceva de jucat”, se gândește Tudor cu voce tare. Ana scoate funda roșie din părul păpușii. „Păpușa mea îi împrumută funda”, anunță Ana. Va ieși oare Ciupi?

Paginile 21–22

Tudor se întinde pe burtă și strecoară bățul din piese sub raft, mișcând funda încolo și încoace. Ciupi ciulește urechile, dar nu iese. „Acum bulele mele!”, strigă Ana, scoate din buzunar sticluța cu bule de săpun și suflă. Bulele zboară sub raft și pocnesc pe nasul pisicuței. Ciupi țâșnește afară după ele, ca un arc! Tudor prinde cu cârligul șiretul ghetuței și trage, trage, până o scoate. „Am prins-o!”, strigă Tudor și o ridică sus. Ciupi miaună lângă ea, supărat că a rămas fără pat. Tudor își scoate un ciorap de lână și i-l întinde. „Ține, tu dormi în ăsta”, îi spune Tudor. Acum, la fereastră!

Paginile 23–24

Dimineața, Tudor sare din pat și aleargă la fereastră, cu Ana de mână. Toate ghetele sunt pline! În fiecare ghetă găsesc câte o portocală, bomboane în staniol și o nuieluță legată cu fundă. Ana găsește și un măr roșu, plus o sticluță nouă cu bule. Tudor găsește o cutie cu creioane colorate, iar desenul lui pentru Moș a dispărut. „Și-a luat desenul!”, se bucură Tudor. Din ciorapul de lână iese capul lui Ciupi, cu o nuieluță între dinți. „Ciupi a primit cea mai mare nuia, pentru că a furat ghetuța!”, râde Ana. Afară, în zăpadă, se văd urme mari de cizme, care se pierd după colț. Ale cui or fi?

Paginile 25–26

La micul dejun, bucătăria miroase din nou a clătite, ca aseară. Bunica Lina pune pe masă un teanc înalt, iar Ana se cațără pe scaun cu ghetuța ei în brațe. „N-o mai las niciodată singură!”, declară Ana. Tudor curăță portocala, iar coaja iese întreagă, ca o spirală. Rupe portocala în două și îi întinde Anei jumătate. „Una ție, una mie, cum am făcut cu ghetele”, râde Tudor. Sub masă, Ciupi trage de șiretul ghetei lui Tudor. „Iar începe!”, oftează Bunica, abia ținându-se de râs. Tudor se apleacă și îi întinde pisicuței o bucățică de clătită, fiindcă în casa lor orice e mai bun când îl împarți.