Daria și Pelerina cu Urechi

Paginile 5–6

Daria puse caietul în rucsac. Apoi scoase pânză roșie, panglici, un nasture argintiu și o șosetă veche, curată. Desenase modelul cu o seară înainte. „Pelerina mea trebuie să aibă urechi!”, hotărî ea. Legă pânza peste pulover și prinse două urechi moi deasupra umerilor. Le făcu din șosetă. „Arăt curajoasă sau caraghioasă?”, întrebă Daria. „Și curajoasă, și caraghioasă!”, spuse Tata. Rocky adulmecă urechile și strănută. „Sunt perfecte. Una miroase a aventură, cealaltă a detergent.” Daria porni spre alee. Ochelarii îi stăteau drept pe nas. Astăzi, desenul ei urma să prindă viață.

Paginile 7–8

Pe aleea cu castani, trei porumbei coborâră în fața Dariei. „Grru-grru! Miti, pisica cu clopoțel galben, s-a pierdut!”, spuse primul. „Cum s-a întâmplat?”, întrebă Daria. „A fugit după o panglică și n-a mai găsit drumul.” Daria strânse pelerina la piept. „Atunci o găsim împreună.” „Unde e Miti?”, întrebă Tata. Porumbeii bătură din aripi spre grădina de trandafiri. Rocky adulmecă aerul. „Simt ceva… și miroase a pește”, anunță el. Daria porni după păsări, cu Tata aproape și Rocky lângă genunchiul ei.

Paginile 9–10

Poarta grădinii era închisă pentru udare. Dincolo de ea, tufele foșneau. „Miti!”, strigă Daria. Niciun mieunat nu răspunse. Porumbeii se învârtiră în cerc. „Am venit prea târziu?”, șopti Daria. Îi coborâră umerii. Pentru prima dată, superputerea părea prea mică. Nu putea trece prin poartă și nu voia să se cațere. Tata îi atinse ușor umărul. „Să vedem dacă găsim îngrijitorul grădinii.” Daria privi prin ochelari spre panglica galbenă prinsă de gard. „Atunci ascultăm mai bine”, hotărî ea. Din tufiș se auzi un clinchet slab.

Paginile 11–12

Daria îngenunche lângă gard și ascultă. Miti mieuna încet, încurcată într-o panglică, lângă o tufă. „Sunt aici”, spuse Daria. „Nu te mișca brusc.” „Mi-e teamă că panglica mă ține pe loc”, mieună Miti. Tata chemă îngrijitorul grădinii, care deschise poarta. Daria intră doar cu el, iar Rocky rămase lângă Tata. Cu grijă, îngrijitorul desfăcu panglica. Miti ieși din tufă și se lipi de glezna Dariei. „Mulțumesc!”, toarse ea. Porumbeii aplaudară cu aripile. Rocky lătră atât de vesel, încât o ureche a pelerinei se răsturnă.

Paginile 13–14

După ce ieșiră din grădină, Daria, Tata și Rocky porniră spre poiana de picnic. Miti și porumbeii îi urmară. Miti își scutură blănița. Clopoțelul galben sună: cling-cling! „Acum te auzim din orice tufă”, spuse Daria. Miti își frecă obrazul de pelerina ei. Rocky încercă să salute, dar strănută chiar atunci. „Sănătate!”, mieună Miti. Tata scoase din rucsacul lui un coș de picnic și o pătură albastră. Daria luă din coș o cutiuță cu spaghete reci, pregătite pentru prânz. „După aventuri, eroii mănâncă spaghete”, declară ea. Tata râse. Din depărtare se auzi un claxon scurt. Un autobuz galben stătea nemișcat lângă stația parcului. Daria puse cutiuța la loc și își îndreptă pelerina. Tata strânse lucrurile, apoi porni cu Daria și Rocky spre stație. Miti și porumbeii rămaseră în poiană.

Paginile 15–16

Autobuzul galben nu putea pleca. O ramură groasă se înfipsese sub o roată. Daria rămase pe trotuar, lângă Tata. „Nu intrăm pe șosea”, spuse Tata. „Îl chemăm pe șofer.” Șoferul coborî și ridică mâinile. „Am încercat să împing ramura, dar e grea.” Daria observă bucăți de lemn lângă gard și arătă spre ele. „Putem aduce ajutorul potrivit.” Tata sună la echipa parcului. Daria rămase aproape de el, urmărind autobuzul și păstrându-și pelerina departe de roată.

Paginile 17–18

Echipa parcului întârzia. Autobuzul rămânea blocat, iar oamenii așteptau pe trotuar. Daria își privi pelerina. „Poate o superputere ar trebui să poată muta o ramură”, oftă ea. Rocky îi atinse genunchiul cu botul. „Eu pot doar să trag de un băț mai mic.” Cei trei porumbei sosiră din poiană și coborâră lângă bordură. „Mai sunt crengi lângă gard!”, spuse primul. Daria își ridică ochelarii și observă un panou cu numărul echipei parcului. „Tata, îl sunăm din nou?” „Sigur.” Tata sună. Daria le făcu cu mâna oamenilor din autobuz, ca să-i încurajeze. Un copil de la geam îi răspunse cu un zâmbet.

Paginile 19–20

Echipa parcului sosi cu trei unelte: un clește, o frânghie și o rangă. Daria arătă spre crengi. „Porumbeii le-au văzut lângă gard.” Oamenii lucrară de pe trotuar, cu șoferul alături. Daria nu se apropie de roată. „Unu, doi, trageți!”, strigă șoferul. Ramura alunecă afară. Autobuzul oftă prin țeava de eșapament și porni încet. Pasagerii făcură cu mâna. „Bravo, Daria!”, strigă Tata. „Bravo, Daria!”, repetă copilul de la geam. Daria se înroși de bucurie. „N-am făcut totul singură.” Rocky lătră, iar porumbeii se ridicară în aer și zburară spre poiană. Pelerina ei flutură ca un steag vesel.

Paginile 21–22

Lângă locul de joacă, Daria o văzu pe prietena ei, Mara, singură pe o bancă. Mara ținea un caiet mototolit. „Bună. Ce s-a întâmplat?”, întrebă Daria. Mara oftă. „Am desenat un pod pentru concurs. Foaia s-a rupt și desenul s-a șifonat.” Daria se așeză lângă ea, fără să-i ia caietul. „Vrei să-l privim împreună?” Mara dădu din cap. Rocky puse laba pe pământ, foarte serios. „Eu cred că podul are nevoie de un coleg.” Daria îi povesti Marei ce spusese Rocky. Mara zâmbi puțin. Daria scoase creionul. Tata și Rocky rămaseră aproape, în liniște. Deasupra lor, frunzele foșneau ca niște aplauze mici.

Paginile 23–24

Fetele se mutară la masa de desen, iar Tata și Rocky le urmară. Tata le dădu bandă adezivă din rucsac, iar ele lipiră foaia ruptă. Daria desenă două arcuri noi peste partea șifonată. Mara adăugă frânghii albastre și un soare mare. „Podul tău s-a transformat”, spuse Daria. „Într-un pod pentru prieteni”, zise Mara. Rocky se uită la desen. „Lipsește ceva important.” Daria îi povesti Marei ce spusese Rocky. Mara ridică sprâncenele. „Ce?” „Un loc pentru un câine cu idei excelente”, răspunse Daria în locul lui. Fetele desenară o căsuță mică lângă pod. Daria îi împrumută Marei creionul roșu. „Îți stă bine cu el”, spuse Daria. Mara râse pentru prima dată. Tata le privi cu drag. În parc mirosea a pământ cald și a frunze. Pelerina Dariei foșnea la fiecare mișcare.

Paginile 25–26

Daria și Mara porniră spre poiana de picnic, cu Tata și Rocky alături. Soarele cobora, iar poiana se umplea de lumină aurie. Mara ținea desenul ridicat. „Podul nostru e gata!”, spuse ea. Miti veni cu pași moi. Porumbeii se așezară pe bancă. Rocky își scutură blana, iar pelerina Dariei se umflă ca o umbrelă. „Uite, o superpelerină!”, mieună Miti. „Cu urechi aerodinamice”, adăugă Rocky. Tata întinse pătura, scoase cutia cu spaghete și împărți mâncarea cu Daria și Mara. „Pentru echipa care a ajutat orașul”, spuse el. Mara ridică o furculiță. „Și pentru echipa care a desenat.” Porumbeii ciuguliră câteva semințe. Fetele și Tata râseră. Când ultima rază se stinse, Daria auzi doar lătrături, mieunături și gângurit. Puterea dispăruse. Își privi prietenii și zâmbi. Ca să ajuți, nu ai nevoie de puteri magice, ci de grijă și de prieteni alături.