Ioana și cele șapte flori dulci

Paginile 5–6

Blatul răcit aștepta pe platoul albastru. Bunica puse crema, iar Ioana o întinse cu o spatulă rotunjită. Suprafața deveni netedă, ca o mică pârtie albă. — Pot să fac o piruetă după ce termin? — Una de balet sau una cu tortul? — Cu mine! Tortul n-a luat lecții. — Atunci îl țin eu pe loc. Bunica sprijini platoul, iar Ioana netezi ultima cocoașă. Nu făcu pirueta încă. Avea o treabă mai importantă: căpșunile. În castron luceau roșii, spălate și parfumate. Fetița alese una mare, apoi încă una. Le așeză pe marginea tortului, apăsând atât de ușor, încât crema abia se mișcă. Privi mulțumită cercul care începea să apară.

Paginile 7–8

Prima căpșună alunecă fără zgomot. A doua o urmă. A treia se opri într-o dungă de cremă, chiar pe margine. — Bunico, fug căpșunile! — Platoul le prinde, spuse Bunica. — Dar eu le-am pus frumos. — Hai să vedem ce le face să alunece. Ioana întinse mâinile pe lângă tort, ca două garduri. Fructele erau grele, iar crema moale. Cercul ei roșu se desfăcea chiar sub ochii ei. Mirosul dulce umplea bucătăria, dar acum nu-i mai venea să zâmbească. Dimineață mâncase clătite cu dulceață și totul păruse simplu. Tortul acesta avea alte planuri. Încă o căpșună coborî încet, lăsând în urmă o dâră albă, strâmbă și lungă.

Paginile 9–10

Ioana strânse căpșunile de pe platou într-un castron. Tortul rămase cu dâre și cocoașe. Dinspre fereastră se auzeau copiii din parc. — Dacă râd de tortul meu? — Eu văd un tort care încă se poate aranja. — Nu seamănă cu ce voiam. — Vrei să ne oprim puțin? Ioana dădu din cap. Își lipi palma de masa răcoroasă și privi desenul petrecerii. Oamenii de acolo aveau zâmbete largi. Pe tortul adevărat, crema părea o hartă încurcată. Bunica rămase lângă ea, fără să grăbească nimic. Fetița răsuci o căpșună în castron. Era rotundă, grea și prea înaltă. Dacă ar avea bucățele mai mici, poate ar putea așeza altfel toată grădina roșie.

Paginile 11–12

Ioana apropie o farfurioară și începu să potrivească felii de căpșună, pregătite de Bunica. — Ca la puzzle-uri! spuse ea. — Ce imagine cauți? — O floare. Apoi încă una. — Eu pregătesc feliile, tu alegi locurile. Bucățile subțiri stăteau cuminți. Ioana le întoarse cu vârfurile spre mijloc și obținu petale roșii. În centru puse puțină cremă. O floare! Își îndreptă spatele și trase farfurioara mai aproape de tort. Acum știa ce avea de făcut. Bunica netezi din nou crema, iar Ioana îi arătă unde să lase loc. Voia șapte flori, câte una pentru fiecare an al ei. Prima floare aștepta pe farfurioară, gata să se mute în grădina dulce.

Paginile 13–14

Ioana așeză ultima petală și își retrase mâna. Pe tort înfloriseră șapte flori: una în mijloc, celelalte în jur. — Una, două, trei… numără ea. — Eu văd o grădină, spuse Bunica. — Șapte! Niciuna nu pleacă la plimbare. — Au găsit locuri bune. Fetița cercetă tortul dintr-o parte, apoi din cealaltă. Feliile ușoare rămâneau lipite de cremă. Dârele dispăruseră sub petale, iar marginea arăta iar îngrijită. Ioana zâmbi atât de larg, încât i se adânciră gropițele. Își trecu degetul peste marginea platoului, adunând crema rămasă acolo. Apoi împinse castronul spre Bunica. Tortul era gata. Acum coșul avea nevoie de ceva la fel de frumos, ca să poată merge și el la sărbătoare.

Paginile 15–16

În sufragerie, Bunica îndoi panglica mov în bucle și pregăti găurele pentru un ac bont, cu ureche mare. Ioana aduse coșul și se așeză lângă ea. — Îmi arăți cum se coase funda? — Intri aici și ieși dincolo. — Firul face un drum dus și întors! — Iar eu țin buclele împreună. Ioana trase încet. Panglica foșni sub degete, moale și puțin alunecoasă. La prima cusătură, firul se agăță într-o buclă. Fetița îl eliberă cu răbdare și încercă iar. Bunica îi ținu materialul aproape, cât să vadă bine. Cusătură după cusătură, mijlocul fundei se strânse. Ioana o ridică în dreptul coșului. Buclele mari semănau cu urechile unui iepure gata să plece la picnic.

Paginile 17–18

În hol, Ioana prinse funda de mânerul coșului. Bunica puse acul în cutia de lucru, apoi aduse pătura și farfuriile. — Coșul e îmbrăcat de petrecere! — Și tortul are grădina lui, spuse Bunica. — Eu duc farfuriile și șervețelele. — Eu duc tortul, drept și încet. Înainte să plece, Ioana puse desenul deasupra șervețelelor. Verifică totul încă o dată. Florile stăteau la locul lor. Funda nu se desfăcea. Pătura galbenă încăpea sub brațul Bunicii. Din holul blocului veni glasul unui vecin care le ura petrecere frumoasă. Ioana îi răspunse că îl așteaptă în parc. Apoi apucă mânerul coșului cu amândouă mâinile. Avea o greutate bună: greutatea lucrurilor pregătite pentru oamenii care urmau să vină.

Paginile 19–20

În parc, Bunica și Ioana aleseră iarba de sub un copac cu umbră largă. Frunzele foșneau ca niște șervețele uriașe. Ioana întinse pătura și zări musafirii pe alee. Veneau Mătușa Mara, Vecinul Doru și prietenele ei din parc, Lia și Irina. În urma lor veneau și alți vecini din bloc. — Aici! Avem loc pentru toți! — Am venit cu poftă, spuse Mătușa Mara. — Eu cu o poftă foarte serioasă, adăugă Vecinul Doru. — Noi cu urări! strigară Lia și Irina. Bunica așeză tortul în mijloc. Ioana puse coșul alături, cu funda spre musafiri. Prietenele se opriră să admire florile. Vecinul Doru se aplecă puțin, de parcă grădina dulce ar fi putut mirosi altfel de aproape. Ioana îi arătă un loc pe pătură. Acum desenul ei avea glasuri adevărate și pantofi lăsați frumos pe margine.

Paginile 21–22

Bunica așeză pe tort șapte lumânări galbene, printre florile roșii. Le aprinse chiar înainte de cântec și rămase lângă Ioana. — Le număr eu, spuse fetița. — Sunt toate? întrebă Lia. — Șapte. Exact cât mine! — Atunci avem cui cânta, spuse Irina. Glasurile se amestecară sub copac. Vecinul Doru cânta atât de grav, încât Ioana simți cântecul parcă în burtă. Își umflă obrajii, dar așteptă ultima notă. Bunica îi făcu un semn blând. Fetița se aplecă și suflă dintr-o dată. Flăcările se stinseră, iar firele subțiri de fum se ridicară printre frunze. Toți bătură din palme. Ioana privi cercul de oameni din jurul păturii și zâmbi înainte să ceară prima farfurie.

Paginile 23–24

Bunica scoase lumânările și tăie tortul. Ioana duse farfuriile din mână în mână, alegând pentru fiecare o felie cu petale. — Pentru tine, o bucată de grădină! — Sper că nu trebuie udată, spuse Vecinul Doru. — Numai mâncată! răspunse Ioana. — La asta mă pricep foarte bine. Mătușa Mara râse prima. Lia își găsi o petală pe vârful linguriței, iar Irina îi spuse că are o linguriță înflorită. Curând, fiecare felie venea cu un hohot de râs. Ioana păstră pentru ea o bucată mai mică. Când observă farfuria Bunicii, îi puse alături o căpșună rămasă. Crema era răcoroasă, iar fructele dulce-acrișoare. Pe pătură mai încăpea cineva, așa că Ioana trase coșul puțin într-o parte.

Paginile 25–26

Spre apus, lumina făcu bulinele fundei să pară aurii. Ioana scoase desenul și îl întinse pe pătură. Lia și Irina comparară oamenii desenați cu cei așezați lângă ele. — Am încăput toți, spuse Ioana. — Chiar și farfuria mea uriașă, observă Bunica. — Și cum a fost ziua ta? Ioana își lăsă mâinile în poala Bunicii. Tortul fusese frumos, dar cel mai bun dar stătea acum în jurul ei. Vecinul Doru mai spunea o glumă, iar Mătușa Mara se apropia să asculte. Ioana făcu loc lângă ea și cuprinse mâna Bunicii. Bucuria crește când o împărțim.