Luca și ghetuța de la fereastră

Paginile 5–6

Sună soneria. Doamna Daria, vecina de la etajul de jos, adusese înapoi cartea Mamei despre grădinărit. Sub braț ținea și o ghetuță mică. Era pentru nepoata ei, care urma să vină a doua zi. Ca să-și elibereze mâinile, vecina lăsă ghetuța pe pervazul dinăuntru. „Ce cizmuliță mică!” spuse Luca. „Numai bună pentru o portocală”, râse Doamna Daria. „Îți fac loc pentru carte”, spuse Mama. Luca trase un scaun, iar Mama puse cartea pe raft. Din curte se auzi scrâșnetul zăpezii sub pașii cuiva. Când Doamna Daria plecă, nimeni nu observă ghetuța rămasă lângă fereastră.

Paginile 7–8

Când cerul se făcu roz, Luca își duse ghetuțele la fereastră. Așeză una lângă cealaltă pe pervazul dinăuntru, în spatele geamului închis. Le potrivi cu vârfurile înainte. Apoi le întoarse puțin, ca să rămână loc pentru orice surpriză. „Așa e bine?” întrebă el. „Tu ești meșterul ghetuțelor”, răspunse Mama. „Atunci le mai apropii un pic.” Mițu se așeză pe covor și privi solemn pregătirile. Luca făcu un pas înapoi, mulțumit. De afară se vedeau ferestre aprinse, una câte una. Înăuntru mirosea a ceai de mere, iar seara părea să vină în vârful picioarelor.

Paginile 9–10

Luca trase perdeaua ca să vadă mai bine ghetuțele. În spatele ei stătea ghetuța mult mai mică. O ridică atent. Își aminti cum Doamna Daria o pusese acolo, lângă carte, și cum plecase fără ea. Dacă nepoata vecinei venea mâine, unde avea să-i găsească darurile? „Mama, ghetuța ei a rămas aici!” „Așa este”, spuse Mama, apropiindu-se. „Trebuie să ajungă acasă.” Luca ținu ghetuța în palme. Încăpea aproape între mâinile lui. Pe pervaz, ghetuțele mari păreau gata de sărbătoare. Cea mică era la fereastra greșită, iar seara înainta. Luca nu mai putea sta liniștit.

Paginile 11–12

Luca se întoarse spre ușă cu ghetuța mică. Chiar atunci, Mițu își ridică coada stufoasă. Atinse ghetuțele lui Luca, iar amândouă alunecară de pe pervaz, drept într-un coș cu bucăți de material. Buf! Nu se stricară, dar se acoperiră de scame. „O, nu! Tocmai le-am curățat!” spuse Luca. „Coșul le-a prins”, îl liniști Mama. „Dar trebuie să duc și ghetuța aceasta.” Luca strânse ghetuța mică la piept. Privi scamele, apoi ușa, apoi iar scamele. Mițu cercetă coșul cu mare interes. Pentru o clipă, Luca simți că seara nu avea destule minute pentru toate.

Paginile 13–14

Luca scoase ghetuțele din coș și le puse pe ziar. Scamele se lipiseră mai ales de șireturi. Le desprinse cu degetele, apoi trecu iar cârpa peste piele. Lucra cu aceeași răbdare cu care potrivea piesele mici de construit. Mama ținu coșul deoparte, ca Mițu să nu mai cerceteze conținutul. „Una e gata”, spuse Luca. „Și cealaltă?” întrebă Mama. „Mai are o scamă încăpățânată.” O prinse între două degete și o ridică triumfător. Luca o aruncă la coșul de gunoi, iar Mițu o urmări cu privirea. Ghetuțele erau iar curate. Luca le lăsă pe masă și privi ghetuța mică. Pentru ea voia să facă ceva în plus.

Paginile 15–16

Luca luă o coală albă și creioanele colorate. Îi plăceau rachetele, iar o ghetuță atât de mică îi dădu o idee. Desenă o rachetă albastră, cu un hublou rotund și o dâră portocalie. Lângă ea făcu o stea din hârtie, gata să întâmpine pe cineva. Apoi împături foaia cât să încapă lângă ghetuță. „E pentru nepoata Doamnei Daria”, spuse el. „Cred că o va bucura”, răspunse Mama. „Atunci mergem să i-o ducem?” Mițu adulmecă un creion, strănută mărunt și se retrase. Luca puse desenul sub braț. De data aceasta, nu voia să uite nimic.

Paginile 17–18

Mama merse cu Luca pe scara luminată a blocului. El coborî treptele fără grabă, ținându-se de balustradă. În cealaltă mână ducea ghetuța mică, iar desenul era așezat în ea. La fereastra palierului, fulgii treceau încet prin lumina felinarului. „O ții bine?” întrebă Mama. „Da. Desenul nu cade.” „Mai avem doar câteva trepte.” Luca dădu din cap și ajunse lângă ea la etajul de jos. Dintr-un apartament se auzea un cântec încet, iar pe palier mirosea a coajă de portocală. Luca găsi ușa Doamnei Daria. Ridică mâna și bătu de două ori, ușor.

Paginile 19–20

Doamna Daria deschise ușa și își duse mâna la obraz când văzu ghetuța. Luca i-o întinse, cu desenul așezat înăuntru. Vecina desfăcu foaia și zâmbi. Apoi puse ghetuța pe pervazul ei, în spatele geamului închis, cu desenul alături. „Am uitat-o la voi”, spuse ea. „M-am gândit că o să-i placă desenul”, răspunse Luca. „O să-i placă mult. Mulțumesc!” Mama îi zâmbi lui Luca din prag. Pe pervaz era destul loc pentru ghetuță și foaie. Luca o privi o clipă, mulțumit. Acum nepoata Doamnei Daria avea să găsească totul acolo unde trebuia.

Paginile 21–22

Înapoi acasă, Luca ridică ghetuțele de pe masă. Le așeză din nou la fereastră, una lângă alta. Verifică șireturile, pervazul și locul unde stătuse ghetuța mică. De data aceasta, totul era pregătit. Mițu se cuibări pe covor, departe de ghetuțe. „Acum putem spune noapte bună?” întrebă Mama. „Da. Și ghetuțelor”, spuse Luca. „Noapte bună, ghetuțe!” Luca stinse veioza cu Mama alături. Dincolo de geamul închis, zăpada strălucea slab în lumina străzii. Nu se vedea niciun musafir. Luca porni spre dormitor cu pași ușori. În seara aceea, fereastra lui și fereastra vecinei erau pregătite.

Paginile 23–24

Pe 6 decembrie, Luca veni la fereastră în pijama. Lumina dimineții cădea peste ghetuțele lui. În fiecare se afla câte o portocală. Dintr-una ieșea și un săculeț cu piese mici de construit. Cealaltă păstra o nuielușă subțire, netedă, legată cu o panglică roșie. Mițu adulmecă una dintre portocale, apoi făcu un pas înapoi. „Au găsit fereastra!” șopti Luca. „Se pare că da”, spuse Mama. „Și au încăput toate!” Luca ridică săculețul și pipăi piesele prin pânză. Nu văzuse pe nimeni venind peste noapte. Totuși, ghetuțele erau pline de lucruri mici, numai bune de descoperit pe îndelete.

Paginile 25–26

Mai târziu, Luca se întoarse lângă fereastră cu săculețul desfăcut. Potrivi câteva piese și făcu o mică navă de jucărie. Pe masă stăteau cojile celor două portocale, răsucite ca niște spirale. Nuielușa, cu panglica ei roșie, se odihnea lângă ghetuțele goale. „Uite ce am construit!” spuse Luca. „Arată pregătită de drum”, spuse Mama. „Poate trece pe la fereastra Doamnei Daria.” Mițu urmări nava, fără să o atingă. Luca privi spre fereastra vecinei și zâmbi. Bunătatea poate face dintr-un dar mic o bucurie mare.