Irina și darurile risipite în zăpadă

Paginile 5–6

Pachetele sunt risipite pe toată ulița, ca niște bomboane scăpate. Unul e în gard, altul pe o bancă, altul sub brazii vecinilor. Bunicul scoate un pachet dintr-o căciulă de zăpadă. Ciripel se vaită: „Trebuie să le duc pe toate până diseară!” Irina sare peste un troian și strigă: „Te ajut eu, Ciripel!” Atunci, din curte, țâșnește Grivei, câinele bunicilor. Grivei înhață un pachet cu fundă aurie și o ia la goană: ham, ham! Irina aleargă după el prin zăpadă până la genunchi. Ciripel se miră: „Câinii nu sunt pe lista mea!” Grivei se oprește, scapă pachetul și strănută: hapciu!

Paginile 7–8

Irina adună pachetele în brațe, unul câte unul. Unu, doi, trei, patru, cinci! Turnul de pachete îi ajunge până la nas. Irina nu mai vede nimic, așa că pășește pe ghicite. Poc, cizma se împiedică de o rădăcină ascunsă sub zăpadă. Pachetele zboară în sus și cad în troian, pleosc, pleosc, pleosc. Unul aterizează fix pe căciula Irinei. Bunicul, de la poartă, își ascunde râsul în mustață. Ciripel se ține de burtă și râde: „Ciucuri și clopoței, ai un pachet în loc de moț!” Irina pufnește: „Brațele mele sunt prea mici!”

Paginile 9–10

Irina are o idee și aleargă după sacul rupt. Ciripel ține sacul deschis, iar Irina aruncă pachetele înăuntru. Fâș, fâș, fâș! Pachetele intră pe sus și ies pe jos, prin gaură. Ciripel se scarpină în cap: „Sacul ăsta mănâncă și scuipă cadouri!” Irina chicotește: „Parcă e Grivei cu oasele!” Atunci bunica iese pe prispă, cu un mosor de ață roșie și cu un ac lucios. Ia sacul pe genunchi și se apucă de cusut. Acul intră și iese, zvâc, zvâc, ca o rândunică. Dar Ciripel arată spre deal și țipă: „Acolo s-au rostogolit cele mai multe!”

Paginile 11–12

Pe deal sunt multe pachete, iar în brațe nu încap. Irina trage sania până la magazia bunicului. Bunicul scoate patru scânduri, ciocanul și o mână de cuie. Cioc, cioc, cioc! Bunicul bate cuiele și povestește: „Când am făcut sania, Grivei mi-a furat ciocanul de trei ori!” Irina râde: „Poate vrea și el să fie tâmplar!” Acum sania are margini de lemn, ca o lădiță pe tălpi. Ciripel sare în ea, ca s-o încerce. Sania scârțâie, dar ține bine. Irina apucă sfoara și o ia la fugă spre deal.

Paginile 13–14

Irina iubește săniușul, așa că sare în sanie. Ciripel se înghesuie în spatele ei. Bunicul împinge o dată, hop! Sania zboară la vale, iar Irina culege pachete din mers, cu ambele mâini. Jos, buf, sania intră într-un troian cât o căpiță. Irina și Ciripel fac o tumbă și se scufundă în zăpadă. Inima Irinei bate tare, fiindcă s-a speriat. Apoi Irina scoate capul din nea și strigă: „Pachetele?” Ciripel iese cu un pachet pe nas și chiuie: „Ciucuri și clopoței, sunt toate în sanie!”

Paginile 15–16

Când Irina se întoarce pe uliță, soarele se face portocaliu. Bunica așteaptă la poartă cu sacul cârpit. Peste gaură e un petic, cusut cu ață roșie, în zigzag. Irina și Ciripel pun pachetele în sac, iar niciunul nu mai cade. Ciripel scoate din căciulă o listă lungă și o desfășoară. Atunci vine vântul de pe deal: fâș! Lista îi zboară din mâini, peste gard și peste acoperișuri. Irina sare după ea și strigă: „Vai, nu! Lista!” Ciripel se face alb ca zăpada și se tânguie: „Știu fiecare copil după nas, dar nicio casă!”

Paginile 17–18

Irina se așază pe sanie, lângă sacul plin. Bărbia îi tremură, fiindcă se gândește la copiii din sat. Mâine dimineață, sub brazii lor, n-o să fie nimic. Ciripel își trage căciula peste ochi și suspină. Vântul fluieră printre uluci: uuu! Bunica scoate mosorul și oftează: „Ața mea coase saci, dar liste nu știe să găsească.” Bunicul aprinde felinarul de la poartă: țac! Grivei vine și își pune capul în poala Irinei. Irina șoptește: „Am vrut ca fiecare copil să-și primească darul.” Deodată, de la capătul uliței, niște copii cântă: „Florile dalbe, flori de măr!”

Paginile 19–20

Irina sare de pe sanie ca un arc. Ea iubește colindele și le știe pe toate pe de rost. Irina strigă: „Ciripel, la colinde toți copiii ies la poartă!” Ciripel ridică încet căciula de pe ochi și întreabă: „Și îi văd pe fiecare la față?” Irina apucă sfoara saniei și răspunde: „Pe fiecare!” Bunicul ia felinarul, iar bunica își strânge fularul. Toți pornesc pe ulița înzăpezită: scârț, scârț. La colț așteaptă trei colindători, cu o stea de hârtie. Irina gâfâie: „Pot să colind și eu cu voi?” Băiatul cu steaua o ridică sus și strigă: „Hai, cântă cu noi!”

Paginile 21–22

La prima poartă, vântul înghite vocile colindătorilor. Irina se cațără pe un troian de lângă gard, ca s-o audă toată ulița. Apoi Irina cântă cât o ține gura: „Florile dalbe, flori de măr!” Trosc, trosc, ușile se deschid una după alta. Copiii ies în paltoane trase peste pijamale. Ciripel îi recunoaște pe loc și chiuie: „Ciucuri și clopoței, tu ești Matei! Tu ești Ana!” Apoi țopăie de la unul la altul. Irina scoate pachetele din sac și le împarte repede. Poartă după poartă, sacul se dezumflă ca un balon. La ultima casă, Irina scutură sacul: e gol de tot!

Paginile 23–24

Irina, bunicii și Ciripel se întorc acasă, cu sania goală. Bunica aduce din casă cozonacul cald și rupe felii pentru toți. Irina mușcă și închide ochii, fiindcă e cel mai bun cozonac din lume. Hap! Grivei înhață o felie și fuge cu ea după magazie. Bunicul râde: „Iar a furat ceva! Grivei vrea să fie colindător!” Toți hohotesc, iar Ciripel râde de cade în zăpadă. Apoi Ciripel ridică sacul cârpit și strigă: „Mulțumesc, Irina! Trebuie să zbor!” Dar înainte să plece, arată spre gardul din fund. Acolo, după uluci, cineva cu barbă albă și haină roșie le face cu mâna!

Paginile 25–26

Mai târziu, casa miroase a brad și a cozonac. Irina se rostogolește pe covor, chiar sub brad. Hop! Sub crengi stă un pachet care dimineață nu era acolo. E legat cu o fundă din ața bunicii! Pe etichetă sunt literele pe care Irina le știe cel mai bine: I-R-I-N-A. Irina strigă: „Bunico, bunicule, e pentru mine!” Bunica și bunicul se apleacă peste umerii ei. Fiecare copil din sat și-a primit darul, chiar și Irina. Darurile ajung cel mai departe când le duci cu dragoste, din mână în mână. Iar afară, peste acoperișuri, sună clopoței: cling, cling, cling!